M-am intors in Goteborg acum cateva saptamani dupa prima vacanta de vara in Romania in ultimii 5 ani. A fost prima data cand m-am intors acasa si nu l-am mai gasit pe tata asteptandu-ma acolo. A fost prima data cand am inceput sa tresar auzind oamenii in jurul meu strigand “tata” si realizand ca eu nu mai am pe cine striga asa.
Am luat zborul spre casa cu bucurie si teama in acelasi timp de ceea ce o sa simt o data ajunsa acolo. Lunile acestea au fost grele si au fost momente in care am experimentat treceri bruste de la bucurie la nostalgie, de la nostalgie la tristete si invers in cele mai neasteptate momente.
Am plecat acasa cu gandul sa fac pace si sa ma bucur de tara, de familia care mi-a ramas si sa fac din vacanta asta calatoria mea de vindecare, sa pot continua ceea ce am inceput.Asteptarile mi-au fost intrecute. Mi-a fost teama de ceea ce o sa simt o data ajunsa acolo, dar a fost bine. Nu m-am inselat cand mi-am zis ca am nevoie sa fac asta, chiar daca ma doare.
M-am urcat in tren cu Costel si ne-am dus la Matca, o comuna din judetul Galati, acolo unde tata s-a nascut si a crescut si si-a dorit sa fie inmormantat langa familie.
Parintii mei, amandoi s-au nascut si au crescut acolo, dar in urma cu 50 de ani, tata si-a facut valiza, a parasit satul si a inceput sa lucreze la mina in Ghelari, judetul Hunedoara. Dupa o vreme s-a decis sa se insoare si uite asa a plecat tata in satul natal, hotarat sa isi gaseasca o moldoveanca de-a lui.
Intr-o zi, cand mama se intorcea de la livada, l-a zarit pe tata mergand pe ulita unde era casa bunicilor materni. Brunet cu ochii negri, impecabil imbracat, chipesul baiat venit de la oras a vrajit-o de indata. La scurta vreme, i-a propus sa-i fie sotie, iar ea, desi se temea sa plece in lumea larga alaturi de baiatul de curand cunoscut, ii zicea bunicii ca nu pleaca, dar in acelasi timp isi pregatea valiza. Si au plecat la 500 de km departare de casa.
Eu m-am nascut atunci cand nimeni nu ma mai planifica, pe cand mama avea 39 de ani, iar tata 43. Intre mine si Gina, sora mea este o diferenta de 18 de ani.
Eu am crescut printre betoane, in orasul Hunedoara. Copil fiind ma duceau aproape in fiecare vara la tara la Galati, insa nu simteam un atasament de locurile acelea. Nu ma identificam cu mediul, cu bagajul cultural, cu obiceiurile oamenilor. In urma cu cativa ani si mai ales dupa ce am plecat in lume, doar eu si valiza mea, am inceput sa ma intreb mai mult “Eu cine sunt?”. Si am inceput sa imi caut originile. Din totdeauna m-am simtit prinsa cumva intre doua lumi.
Ca pentru majoritatea oamenilor din generatia lui, satul a avut un loc special. Iesit la pensie de la mina la 45 de ani, tata s-a decis sa plece la tara. Mai intai pentru o vreme, cu timpul a devenit ceva permanent.
Tata a murit acolo si am decis sa ii respectam decizia si sa il inmormantam langa parintii si fratii lui.
Am plecat acasa cu gandul sa merg sa ii duc flori. L-am luat pe Costel si pentru prima data ne-am dus acolo impreuna. Calatoria cu trenul in sine a fost una nostalgica. Eu si trenurile avem o relatie speciala. In fiecare vara faceam acelasi drum, aceeasi caldura si acelasi zgomot care imi zicea deja ca mergem la tara.
In ciuda tristetii m-am bucurat enorm ca el mi-a fost aproape in fiecare moment. M-am bucurat ca am putut imparti cu Costel ceva ce este atat de important pentru mine. Ajunsa in gara, il cautam cu privirea si il vedea parca cum alearga ca de fiecare data spre vagonul in care eram sa ma ajute sa cobor. Dar nu mai era acolo…
Am simtit un gol in piept pe care doar cineva care si-a pierdut un parinte il poate intelege cu adevarat…
Te iubesc tati si iti multumesc ca mi-ai fost mereu alaturi pe drumul pe care mi l-am ales!
Vacanta asta a insemnat familie si a insemnat un pas inainte in procesul meu de crestere. Simt ca am invatat si am inteles atat de multe intr-un timp atat de scurt…
Bucurati-va de ceea ce aveti si cautati sa intelegeti inainte de a judeca superficial! Intodeauna gasesti si altceva atunci cand vrei sa incerci sa intelegi. Spuneti-le celor dragi ca ii iubiti!
A traveller's story 